N-am văzut nici până acum Dune 2. Înțeleg că toată capitala se înghesuie la IMax și aștept să treacă efervescența inițială. Până atunci, mă uit la Dune 1. Pe bucăți. Ca să intru în mood.
Și există în Dune un dialog care mi-a venit automat în cap atunci când colegii de la SKVOT m-au invitat să scriu acest articol despre "creative leadership". M-am grăbit să le spun că fix "leadership-ul" este lucrul pe care încerc să îl evit și că deviza cursului meu este (efectiv, cum ar zice generația Z) "Stop thinking leader. Start thinking coach".
Dar e ceva ce Paul află de la tatăl sau și care e destul de important în context. Leto spune "a great man doesn't seek to lead". Și asta e chiar adevărat. Din ce am tot văzut în 25 de ani de carieră, cei mai buni șefi sunt cei care nu și-au dorit niciodată funcția și nici nu se iau în serios ca lideri.
Orice TikToker se crede storyteller, orice turist se vede călător și toți managerii sunt, în capul lor, lideri. De aceea, propun, în primul rând, o schimbare de rol. Îi invit pe studenți să uite imaginea glorioasă a conducătorului călare în fruntea oștilor și să adopte rolul mai puțin glam al antrenorului de pe banca tehnică. Liderul câștigă bătălia în timp ce antrenorul pregătește echipa câștigătoare. Echipa. Și mai ales atunci când echipa este formată din oameni de creație, coaching-ul e mai important decât leadership-ul.
Un antrenor bun e, în primul rând, un bun jucător. A fost un bun jucător. Autoritatea lui vine din faptul că poate face la fel de bine lucrurile pe care le cere de la echipă, iar echipa știe asta. E foarte greu să te impui în fața unor "creativi" dacă nu poți să lucrezi cot la cot cu ei la nevoie și nu reușești, în mod constant, să iei munca lor și să o faci mai bună.
O sursă de inspirație pentru ce înseamnă să fii un "antrenor de creație" sunt filmele cu chefi. Și nu numai filmele. Felul în care chefii reali își conduc bucătăriile ar trebui să fie un exemplu pentru orice director de creație. Reguli clare pe care le acceptă și le respectă toata lumea și un management în care echipa e pe primul loc sunt ingrediente indispensabile în rețeta unui CD de succes.
Apropo, ați văzut vreodată un chef care dă feedback. Nu la televizor. Într-o bucătărie. Feedback-ul e felul în care îți crești echipa. Să dai feedback nu înseamnă să iei măsuri. Feedback-ul nu e o "măsură". Nu e nici pedeapsă, nici recompensă. Este felul în care cineva matur ajută pe altcineva să crească.
El poate fi livrat în multe feluri în funcție de senioritatea celui care îl primește și de diferitele circumstanțe. Poate fi mai brutal (sinceritatea nu trebuie să poarte mănuși atâta timp cât e bine intenționată) sau mai catifelat. Dar singurul lucru care îi dă valoare este felul în care cineva a crescut profesional în urma lui.
Și de aceea nu există feedback negativ. Se tot vorbește despre feedback negativ și despre cum să-l înduri, dar lucrurile sunt destul de simple — feedback-ul nu e niciodată negativ și dacă e negativ nu e feedback. Oamenii pot avea păreri și le pot exprima în diferite moduri. Și managerii, și clienții, și consumatorii au păreri despre munca unui departament de creație. Și clienții, și managerii vor lucruri. Uneori ce vor ei se poate transforma într-un ordin. Dar nici părerea, nici ordinul cuiva nu constituie feedback.
Dacă aș avea un sfat pentru oamenii de creație (indiferent dacă primesc sau dau feedback) ar fi să învețe să facă diferența. Și mai mult decât atât, să învețe să transforme toate lucrurile astea în feedback-ul de care au nevoie ca să crească profesional. De cele mai multe ori, e suficient să întrebi "De ce?".
Și mai e ceva — nu ai ce învăța de la un om care nu e dispus să învețe nimic de la tine. Un bun antrenor învață de la echipă cât învață și echipa de la el. Și nu confundă abilitățile cu experiența. Faptul că a făcut de un milion de ori un job pe care un junior îl primește pentru prima dată nu îl face mai deștept. În ciuda experienței sale, un antrenor adevărat rămâne modest și deschis. Mai mult decât atât, cere mereu feedback de la echipă, învață să privească lucrurile din perspectiva altora, recunoaște când a greșit și cere ajutor când are nevoie.
Mă sperie felul în care unii directori de creație din generația mea (și nu numai) aproape că se mândresc cu opacitatea lor la nou. Am auzit pe cineva spunând despre un junior "l-am prins că scria cu Chat GPT". Oamenii de creație trebuie încurajați să zburde pe TikTok, să se joace cu Chat GPT și Midjourney, să le folosească în cele mai neașteptate moduri ca să rezolve brief-urile mai repede și mai bine.
Ar trebui să existe teste periodice pentru directori de creație cu întrebări de genul "Care a fost ultimul tău prompt?" și "Câți trandafiri i-ai dat lui Adrian Elicopter de Luptă?".
Și pentru că am ajuns la teste, ele au un rol foarte important atunci când sunt folosite cum trebuie și, mai ales, când trebuie. De pildă, la începutul carierei, atunci când decizi dacă un om are ce căuta într-un departament de creație sau nu.
Gândirea laterală, inventivitatea, spontaneitatea și în general lucrurile care fac un om de creație să fie un om de creație pot fi testate și ar fi bine să fie testate de la început. Și cred că vine o generație genială din urmă. Noi trebuie doar să-i găsim pe cei mai buni și să facem publicitatea suficient de sexy încât să-i atragem în agențiile și departamentele noastre.
Un bun antrenor își pregătește echipa de seniori atât de bine și câștigă atât de multe meciuri încât cei mai talentați juniori visează să stea măcar pe banca lui de rezerve. Și nu e deloc simplu să pregătești echipa de seniori. Mințile creative trebuie antrenate și hrănite la fel ca mințile și corpurile sportivilor. În tinerețe am avut mulți antrenori care puneau accent doar pe antrenament și uitau complet de nutriție.
Așa se întâmplă și azi în multe departamente de creație. Cheltuie o mulțime de energie (și uneori de bani) pe training-uri care sunt extrem de importante, dar uită de hrana care e și ea indispensabilă pentru mintea creativa. Și dacă un curs ca al meu te poate antrena pentru viitoarea poziție de CD, mintea trebuie hrănită și cu literatură, și cu filme, și cu muzică, și cu discuții interesante, și cu pauze.
Pauzele sunt cea mai buna rețetă pentru brief-uri grele. Mintea trebuie să abandoneze din când în când problemele pe care vrea să le rezolve. Și nu poți crește o echipă formată din oameni care stau mereu cu ochii în ecrane, cu căștile pe urechi și cu deadline-urile pe capete.
Creativii au nevoie de viniluri, și de boxe, și de proiectoare, și de mese de biliard, și de cărți. Multe cărți. Și un antrenor bun va avea grijă ca toate astea să fie la îndemână. Și nu prea știu ce să scriu în încheiere, așa că o să vă spun că a mai trecut o săptămână și eu tot n-am văzut Dune 2.